S-a întors. de parcă n-ar fi plecat vreodată, de parcă n-ar fi durut vreodată.
”Unde încep eu se termină infinitul”. Tu nu ai înţeles. M-ai întrebat cum aş vrea să mă iubeşti, iar apoi ţi-ai dorit să nu fi cunoscut răspunsul.
Sunt acele momente când cazi pe gânduri şi începi să revezi secvenţe din viaţa ta. Mai plăcute sau mai puţin plăcute.
Întâlneşti oameni pe care nu i-ai mai văzut de mult timp, de care a trebuit să te desparţi şi descoperi că încă ţii la ei şi că te-ai bucura să îi mai vezi şi să îi strângi în braţe.
Dai peste momentele de bucurie petrecute alături de ei, brusc ecoul vocii lor începe să-ţi răsune în urechi şi realizezi că îţi este dor.
Revezi acele episoade în care ai plâns după oameni care nu mai sunt, în care te-ai simţit singur, în care ai avut nevoie de un umăr pe care să plângi şi să te descarci.
Nu treci nepăsător nici peste dezamăgirile şi vorbele grele ale unora. Te-au durut şi undeva acolo, mai este o rană care nu s-a vindecat de tot.
Deodată zâmbeşti gândindu-te la anii copilăriei, când erai un copil mic, firav şi dornic să descopere fiecare părticică din tot ce înseamnă viaţă.
Nu uiţi nici de prietenii pe care i-ai avut atunci şi de care ai ajuns să te îndepărtezi din diferite motive.
Iţi aminteşti de dimineţile răcoroase de vară când ieşeai afară şi lăsai soarele să te îmbrăţişeze cu razele lui în timp ce urmăreai cu drag zborul rândunicilor.
Deodată eşti trezit la realitate de căldura unei lacrimi ce tocmai ţi se scurge pe obraz. Este o lacrimă nostalgică, o lacrimă plină de amintiri, dor şi emoţii. ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu