Captivă într-o iubire anapoda,creierul nu-mi mai aparţine.
Sunt tristă din pricina preţului pe care trebuie sa-l plătesc,cînd eram mica se spunea ca dragostea nu are preţ dar cu timpul am aflat ca pentru dragoste se plateste cel mai mare pret.
Dacă as putea şterge cu buretele o parte din prezentul meu,totul ar deveni mai clar.Multe persoane vor putea deveni mai fericite ,inclusiv eu.
Nu ştiu de ce stau printre bolnavi,oameni fără sentimente ,dincolo de o lume închisă sigur exista si fericire.
Trist sa culeg firmituri rupte din tine ,sa tanjesc dupa fiecare atingere a ta.Sa paralizez la fiecare chemare ,nepasandu-mi de nimic.
Te doresc si pe masura ce încerc sa clarific nu găsesc decat un răspuns :
"Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm “incendii”. Inima evadează din învelişul închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vîrful degetelor!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu